Căsuța Liniștii din Vatici, Orhei – Povestea unei investiții de suflet aduse acasă din Germania

Într-o perioadă în care tot mai mulți moldoveni aleg să investească peste hotare, Dorina Possmayer și Andreas Possmayer au decis să facă drumul invers. După peste 20 de ani petrecuți în Germania, cei doi au ales să revină la rădăcini și să dezvolte un proiect turistic de suflet în Republica Moldova, chiar în satul natal al Dorinei – Vatici, raionul Orhei.

Dorina și Andreas Possmayer

Așa a luat naștere „Căsuța Liniștii”, o pensiune cochetă amplasată într-un cadru natural deosebit, unde tradițiile moldovenești, ospitalitatea autentică și confortul modern se îmbină armonios. Proiectul reprezintă nu doar o investiție în turismul rural din Moldova, ci și o dovadă că dragostea pentru locurile natale poate deveni o afacere de succes.

În acest interviu, am discutat cu Dorina și Andreas Possmayer despre provocările și satisfacțiile dezvoltării unei pensiuni turistice în mediul rural, despre experiența acumulată în Germania și despre motivele care i-au determinat să transforme acest colț liniștit din Orhei într-o destinație apreciată de turiștii din țară și de peste hotare.

Daniela Gorincioi: Pentru început, cine sunt Dorina și Andreas Possmayer, care au construit „Căsuța Liniștii” într-un sat din raionul Orhei, deși locuiesc în prezent în Germania?

DP: Dorina Possmayer și Andreas Possmayer sunt un cuplu care trăiesc de peste  20 de ani  în Germania. Ei au ales să dezvolte un proiect acasă, în Republica Moldova, în raionul Orhei , în satul natal Vatici.

DG: Cum a apărut ideea Căsuței Liniștii? A fost un moment concret în care ați spus: „Gata, facem asta”?

DP: Ideea Căsuței Liniștii a pornit, în primul rând, dintr-o nevoie personală. Fiind stabiliți în Germania, ne doream un loc al nostru în Moldova, unde să putem sta de fiecare dată când revenim acasă. Momentul decisiv a venit însă atunci când am văzut cât de mult le-a plăcut copiilor noștri acest loc și cât de bine se simțeau acolo.

DG: Cum reușiți să gestionați viața între Germania și Moldova, având afacerea la distanță?

DP: Nu este întotdeauna ușor, dar reușim prin organizare și implicare constantă. Ținem legătura zilnic cu tot ce ține de Căsuța Liniștii și ne ocupăm de coordonare de la distanță, iar la fața locului ne bazăm pe oameni de încredere. De fiecare dată când revenim în Moldova, ne implicăm direct și ne asigurăm că totul merge așa cum ne dorim.

DG: Ce v-a surprins cel mai mult în procesul de construire și dezvoltare a pensiunii în Moldova?

DP: Cel mai mult ne-a surprins cât de multe lucruri apar pe parcurs, pe care nu le poți anticipa de la început. De la detalii tehnice până la organizare, fiecare etapă vine cu provocările ei.

DG: Denumirea pensiunii are un cuvânt special – „liniște”. Ce înseamnă pentru voi „liniștea” astăzi, în contextul vieții voastre dintre două țări?

DP: Denumirea a venit chiar de la oaspeți — ei au fost cei care au remarcat și au apreciat cel mai mult liniștea acestui loc. De aici a apărut și numele „Căsuța Liniștii”. Pentru noi, liniștea înseamnă acea stare în care te poți opri din ritmul zilnic și te poți bucura de lucrurile simple: natura, timpul petrecut cu familia și momentele trăite fără grabă. În același timp, denumirea nu are o legătură religioasă — spațiul este potrivit și pentru petreceri și evenimente, unde buna dispoziție și relaxarea merg mână în mână cu atmosfera liniștită a locului.

DG: Care au fost cele mai mari provocări în construirea și organizarea Căsuței Liniștii, mai ales fiind la distanță? V-ați gândit vreodată să renunțați?

DP: Cea mai mare provocare a fost distanța, dar și problemele apărute pe parcurs — în special birocrația complicată și colaborarea cu unii constructori neserioși, care au dus inclusiv la pierderi materiale. În același timp, acest proiect are o valoare personală aparte, deoarece terenul pe care a fost construită căsuța a fost donat de mama.Au fost momente dificile, dar nu ne-am gândit să renunțăm. Am mers mai departe, învățând din fiecare provocare .

DG: Ce v-a motivat să mergeți mai departe, chiar și în momentele dificile?

DP: Sincer, dorința de a duce lucrurile până la capăt. Odată ce am început, nu ne-am văzut renunțând, chiar dacă au fost momente în care ne-a fost greu.Ne-a motivat și faptul că știam pentru ce facem asta – pentru noi, pentru copii și pentru acel loc unde ne simțim bine de fiecare dată când venim acasă. Și, cumva, fiecare pas înainte ne-a dat și mai multă încredere că merită.

DG: Ce face Căsuța Liniștii diferită față de alte pensiuni din Moldova?

DP: În primul rând, faptul că nu a fost gândită ca o pensiune, ci ca o căsuță de vacanță pentru noi – de aici și atmosfera mai personală și relaxată. Este un loc unde te simți liber, fie că vii pentru liniște sau pentru o petrecere cu prietenii. În același timp, este foarte bine dotată, cu toată tehnica necesară, astfel încât să nu-ți lipsească nimic.

DG: Cum arată o zi perfectă pentru un oaspete la Căsuța Liniștii?

DP: Oaspeții ajung în jurul orei 14:00, se cazează în liniște și încep să se bucure de spațiu. După-amiaza o petrec pe terasă, în curte sau ies la o plimbare în împrejurimi. Spre seară, de obicei, pregătesc ceva la grătar, stau la masă cu prietenii sau familia, iar dacă au chef de distracție, pot asculta muzică, dansa și petrece timpul exact așa cum își doresc, fără grabă. Iar a doua zi începe simplu, cu cafea și câteva momente de respiro, înainte de plecare.

DG: Ce tip de turiști vă vizitează cel mai des și ce caută ei atunci când vin la voi?

DP: Avem oaspeți foarte diferiți – de la familii și cupluri, până la grupuri de prieteni.Ceea ce au în comun este dorința de a avea un spațiu privat, unde să se relaxeze sau să petreacă în voie.

DG: Ce ați învățat din acest proiect și din colaborarea cu oamenii din sat?

DP: Am învățat că nu totul iese cum îți imaginezi și că trebuie să te adaptezi din mers.Cu oamenii din sat, lucrurile merg bine când există respect și înțelegere. Dacă ești corect și direct, și ei sunt la fel.Și, poate cel mai important, am învățat că fără oameni de încredere lângă tine, nu poți face prea multe, mai ales când nu ești mereu acolo. Nu a fost mereu ușor, mai ales fiind la distanță, dar fiecare provocare ne-a făcut mai puternici și mai siguri pe ceea ce construim.

DG: Există un moment sau o întâmplare din acest parcurs care v-a rămas în suflet?

DP: Un moment care ne-a rămas în suflet a fost sfințirea casei. Atunci au venit primii oaspeți, au văzut locul și reacțiile lor au fost foarte sincere. Când ne-au spus că e frumos și că se simte bine acolo, am înțeles că tot efortul și toată munca au meritat. A fost momentul în care parcă s-au legat toate.

DG: Ce le-ați spune celor care visează să înceapă un proiect în Moldova, dar locuiesc peste hotare?

DP: Să nu aștepte momentul perfect, pentru că nu vine niciodată. Dacă ai o idee și simți că merită, începe – dar să fii pregătit pentru provocări și lucruri care nu merg mereu cum vrei. Important e să ai răbdare, să te implici și să nu renunți ușor. În final, satisfacția e mare când vezi că lucrurile prind viață.

DG: În ce mod v-a ajutat experiența din Germania în dezvoltarea Căsuței Liniștii?

DP: Experiența din Germania ne-a ajutat mult la organizare și la modul în care privim lucrurile. Am învățat să fim mai atenți la detalii, mai serioși în planificare și să punem accent pe confort și calitate. Cumva, am încercat să aducem și aici standardele cu care ne-am obișnuit acolo.

DG: Aveți în plan să vă mutați definitiv în Moldova sau să continuați acest stil de viață între două țări?

DP: Deocamdată, continuăm așa, între două țări. Ne place să avem legătura cu Moldova, dar și viața din Germania ne oferă stabilitate. În plus, avem copiii, care sunt născuți și deja obișnuiți cu viața de acolo. Încercăm să le îmbinăm pe ambele și să ne bucurăm de ce oferă fiecare.

 Mulțumesc pentru interviu și cât mai mulți turiști!

Accesați pagina de Facebook a pensiunii „Căsuța Liniștii” sau Instagram și vedeți poze și videouri.

La formación de Rumanía explicada para viajeros e historiadores curiosos. La caída de la URSS y el nacimiento de la Moldavia moderna

Como en muchos otros países europeos, en 1848 tuvo lugar en Moldavia, Valaquia y Transilvania un renacimiento cultural conocido como el «Renacimiento Nacional de Rumania». Los objetivos de los revolucionarios - la independencia total para los dos primeros principados y la emancipación nacional para el tercero - quedaron sin cumplirse, pero sentaron las bases para el desarrollo posterior. Asimismo, la labor educativa de los revolucionarios («despertadores de la nación», como se les llamaba entonces) ayudó a las poblaciones de los tres principados a reconocer su unidad lingüística y a defender sus intereses.

Organización de los territorios rumanos en 1711

Los delegados de las Asambleas ad hoc convocadas en octubre de 1857 solicitaron, entre otras cosas, la unificación de los principados en un solo estado, con el nombre de Rumania. En enero de 1859, aprovechando el apoyo de Napoleón III y la fragilidad del poder otomano, así como la ambigüedad del texto de la Convención de París de 1858, Alexandru Ioan Cuza fue elegido príncipe de Valaquia y Moldavia, unificando posteriormente políticamente ambos principados. El reinado de Cuza, según lo acordado en 1858, duró siete años, y en 1866 los políticos reunidos en la llamada «Coalición Monstruosa» le impidieron mantenerse en el poder. Ese mismo año, el príncipe alemán Carol de Hohenzollern-Sigmaringen fue proclamado príncipe para asegurar el apoyo alemán a la independencia rumana. En 1877, Carol lideró las fuerzas armadas rumanas en una exitosa guerra de independencia, siendo coronado rey de Rumania en 1881.

Principados rumanos en 1405

La participación de Rumania en la guerra de 1877-1878 y la conquista de la independencia estatal significaron la igualdad jurídica con todos los estados soberanos, con una profunda trascendencia moral, ya que elevaron la conciencia de la nación rumana libre y permitieron la realización, en el futuro, cuando la historia lo permitiera, de la Gran Unión de 1918. No menos importante fue la liberación de otras poblaciones balcánicas del dominio otomano, contribuyendo decisivamente a su evolución como estados modernos en una era de afirmación del espíritu nacional.

Economía y sociedad

En la década posterior a la Revolución de 1848, la población de los Principados aumentó, alcanzando más de 4 millones de habitantes en 1860. Al mismo tiempo, se incrementó el número de asentamientos rurales y urbanos. Varias localidades a orillas del Danubio y sus alrededores (Alejandría, Turnu Severin, Turnu Măgurele, etc.) se convirtieron en importantes centros urbanos. Durante este periodo, la agricultura siguió siendo el principal motor de la economía. Las áreas sembradas de trigo y centeno aumentaron considerablemente. Las familias terratenientes, propietarias de la mayor parte de las tierras agrícolas, eran las principales proveedoras de productos agrícolas, pero su productividad era baja: el rendimiento medio por hectárea era, por ejemplo, la mitad que en Francia. El aumento de la producción se explica por el incremento de las obligaciones laborales de los campesinos de Clăcași. El trabajo asalariado aún se practicaba en pequeña proporción.

El nuevo estado, situado en la confluencia de los imperios otomano, austrohúngaro y ruso, con vecinos eslavos por tres lados, aspiraba a Occidente, principalmente a Francia y Alemania, por sus modelos culturales, educativos y administrativos. En 1916, Rumania entró en la Primera Guerra Mundial, del lado de la Entente. A pesar de los rotundos fracasos de Rumania en 1916, que llevaron primero a la ocupación del sur del país por el ejército alemán y luego, en la primavera de 1918, a la firma de una paz por separado con las Potencias Centrales, al final de la guerra, los imperios austrohúngaro y ruso desaparecieron; los órganos representativos creados en Transilvania, Besarabia y Bucovina optaron por unirse a Rumania, dando lugar a la Gran Rumania.

La mayoría de los gobiernos rumanos anteriores a la Segunda Guerra Mundial conservaron la forma, pero no la esencia, de una monarquía constitucional liberal. Al mismo tiempo, la clase política, percibida como profundamente corrupta y (al menos en el Antiguo Reino) responsable del fiasco de la participación en la Primera Guerra Mundial, se enfrentó a una serie de movimientos antisistema de diversas orientaciones, que se oponían no solo a ella, sino también entre sí. Si bien los activistas de extrema izquierda vinculados a la Comintern solo podían operar clandestinamente, un grupo que se cristalizó en torno al rey Carol II, especialmente en la década de 1930, buscaba sanear la vida política con una participación más activa de la Casa Real. Por otro lado, el movimiento nacionalista casi místico Guardia de Hierro también se convirtió en un importante factor político al explotar el miedo al comunismo y el resentimiento por la supuesta dominación extranjera, y en particular judía, sobre la economía, manifestándose a través de actos de violencia y asesinatos políticos (como el asesinato del primer ministro Ion Gheorghe Duca en Sinaia en 1933). En el contexto de los problemas económicos causados ​​por la Gran Depresión, estos movimientos antisistema experimentaron un fuerte auge en Rumania, al igual que en otros países europeos.

Tras renunciar a la sucesión en 1925 y regresar al trono en 1930, Carol II colocó a su nueva esposa, Elena Lupescu, en el centro de la vida política, marginando a su primera esposa, la reina Elena, y a su hijo Miguel, el príncipe heredero. La influencia de Elena Lupescu creció enormemente a partir de entonces, convirtiéndose en el principal factor que influía en las decisiones del rey. Este influyente grupo, formado en torno a Elena Lupescu y Carol II y conocido peyorativamente como la camarilla real, también se vio desacreditado por escándalos de corrupción, a pesar de contar con personalidades respetadas como el historiador Nicolae Iorga y el general Alexandru Averescu. En 1938, para impedir la formación de un gobierno que hubiera incluido a miembros de la Guardia de Hierro, Carol II disolvió el gobierno e instauró una efímera dictadura real. Sin embargo, se vio obligado a abdicar el 6 de septiembre de 1940 como consecuencia de las pérdidas territoriales sufridas por Rumania ese mismo año. En su lugar, Carol dejó al mariscal Ion Antonescu como jefe de Estado y a su hijo, Mihai, en el trono, quien, apenas superado su minoría de edad, carecía de poder real.

Animación que muestra la evolución territorial de los países rumanos hasta 1859 y los cambios en las fronteras de Rumania (1859-2010): Azul claro: territorio comparativo de la Gran Rumania (1918-1940); Azul verdoso claro: formaciones políticas con población rumana certificada ("valaca"); Verde azulado oscuro: formaciones políticas con liderazgo rumano certificado.

Rumania en la Segunda Guerra Mundial

Finalmente, en 1940, Rumania perdió territorios tanto en el este como en el oeste: en junio de 1940, como resultado del tratado germano-soviético (Ribbentrop-Molotov), ​​tras presentar a Rumania un ultimátum, la Unión Soviética anexó Besarabia, el norte de Bucovina y la región de Herța. Dos tercios de Besarabia se unieron a Transnistria (una pequeña parte de la URSS) para formar la República Socialista Soviética de Moldavia. El norte de Bucovina, la región de Herța y el sur de Besarabia fueron ofrecidos a la República Socialista Soviética de Ucrania.

Entre 1941 y 1944, el mariscal Ion Antonescu gobernó el país como dictador militar (jefe de Estado).

Mediante el Dictado de Viena, Rumania se vio obligada en agosto de 1940 a ceder la parte norte de Transilvania a Hungría a cambio de garantías de seguridad germano-italianas. Asimismo, mediante el Tratado de Craiova, del 7 de septiembre de 1940, dos condados del sur de Dobrogea, Durostor y Caliacra (el Cuadrilátero), fueron cedidos a Bulgaria, por insistencia de Hitler, con el apoyo de la diplomacia búlgara. Rumania entró en la Segunda Guerra Mundial junto con el Pacto Tripartito en junio de 1941, con el objetivo de recuperar los territorios perdidos ante la URSS, lo cual inicialmente debía lograrse entre julio de 1941 y agosto de 1944.

Como consecuencia de la situación en el frente, en otoño de 1943 el mariscal Antonescu inició negociaciones secretas con representantes de los Aliados en Lisboa. Estos enfrentamientos se desarrollarían posteriormente en El Cairo y Estocolmo, hasta el 22 de agosto de 1944. Sin embargo, Antonescu no tenía intención de abandonar la guerra, actuando en base a la palabra dada por su oficial a Hitler, y se negó incluso en el último momento a renunciar a la lucha contra los Aliados.

Rumania de entreguerras o Gran Rumania (condados y regiones históricas)

El 23 de agosto de 1944, el rey Miguel, con el apoyo de los partidos de la oposición y algunos representantes del ejército, puso fin a la dictadura de Antonescu y transfirió al ejército rumano al bando aliado, sin firmar un acuerdo previo con ellos. Este hecho fue aprovechado por el ejército soviético, que inmediatamente comenzó a tomar represalias y a masacrar a los soldados rumanos que habían participado en las batallas del Frente Oriental.

Rumania combatió contra los alemanes en Transilvania, Hungría, Austria y Checoslovaquia, ocupando el cuarto lugar en cuanto al número de fuerzas armadas desplegadas, la contribución concreta a los Aliados y los resultados obtenidos para la victoria sobre los estados del Eje. Al finalizar la guerra, el rey Miguel I fue condecorado por el presidente estadounidense Harry S. Truman con la Legión del Mérito en el grado más alto (Comandante en Jefe) y por Iósif Stalin con la Orden Soviética de la Victoria con Diamantes, en reconocimiento a su especial contribución personal a la victoria aliada. Al término de la Segunda Guerra Mundial, el norte de Transilvania regresó a Rumania, pero el norte de Bucovina, Besarabia, la Tierra de Herța y el sur de Dobruja (el Cuadrilátero) permanecieron cedidos a la URSS y Bulgaria. Parte de estos territorios, junto con parte del territorio de la antigua URSS, conformaron la República Socialista Soviética de Moldavia, un estado que se independizó en 1991 con el nombre de República de Moldavia.

Rumania comunista

El 30 de diciembre de 1947 se proclamó la República Popular Rumana, después de que, en el contexto de la ocupación de Rumania por el ejército soviético, el rey Miguel I se viera obligado a abdicar y se estableciera en Versoix, Suiza.

El 23 de mayo de 1948 tuvo lugar la última cesión territorial a favor de la Unión Soviética: Ana Pauker firmó un protocolo secreto, según el cual la Isla de las Serpientes fue cedida al estado vecino del Este.

República de Moldavia

La independencia de la República de Moldavia fue proclamada el 27 de agosto de 1991, mediante el voto de 278 diputados en el Parlamento, lo que marcó la separación oficial de la Unión Soviética. Este acto histórico fue la base para la formación del nuevo estado soberano y democrático. Información clave: Fecha de adopción: 27 de agosto de 1991 (celebrado anualmente como Día Nacional). Primer estado en reconocer: Rumania fue el primer país en reconocer la independencia del nuevo estado, ese mismo día. Reconocimiento internacional: El 2 de marzo de 1992, la República de Moldavia se unió a las Naciones Unidas (ONU). 

Contexto histórico

La proclamación fue precedida por el movimiento de emancipación nacional y la adopción del idioma rumano y el alfabeto latino como idioma estatal (31 de agosto de 1989). Detalles sobre la Declaración de Independencia: El documento original fue firmado por 278 parlamentarios, pero fue quemado durante las violentas protestas de abril de 2009. Un acto idéntico fue restaurado posteriormente, en 2010. Puede consultar el texto completo de la Declaración de Independencia de la República de Moldavia, publicado en el sitio web oficial del Tribunal Constitucional, para explorar las premisas históricas y los principios que fundamentan políticamente el estado. En los Archivos Gubernamentales también se pueden consultar documentos de archivo y exposiciones temáticas.

Fuente de información y fotografías: wikipedia.org.

The Formation of Romania Explained for Curious Travelers and History Lovers. Moldova After the USSR: Independence, Challenges and Transformation

As in many other European countries, a cultural renaissance known as the "Romanian National Renaissance" took place in Moldavia, Wallachia, and Transylvania in 1848. The revolutionaries' goals - full independence for the first two principalities and national emancipation for the third -remained unfulfilled, but they laid the groundwork for subsequent development. Furthermore, the educational work of the revolutionaries ("awakeners of the nation," as they were then called) helped the populations of the three principalities recognize their linguistic unity and defend their interests. 

Organization of the Romanian lands in 1711

The delegates to the ad hoc assemblies convened in October 1857 requested, among other things, the unification of the principalities into a single state, to be called Romania. In January 1859, taking advantage of Napoleon III's support and the fragility of Ottoman power, as well as the ambiguity of the 1858 Paris Convention, Alexandru Ioan Cuza was elected Prince of Wallachia and Moldavia, subsequently unifying the two principalities politically. Cuza's reign, as agreed upon in 1858, lasted seven years, and in 1866, politicians gathered in the so-called "Monster Coalition" prevented him from remaining in power. That same year, the German Prince Carol of Hohenzollern-Sigmaringen was proclaimed prince to secure German support for Romanian independence. In 1877, Carol led the Romanian armed forces in a successful war of independence, and was crowned King of Romania in 1881.

Romanian principalities in 1405

Romania's participation in the 1877-1878 war and the achievement of state independence signified legal equality with all sovereign states, with profound moral significance, as it raised the consciousness of the free Romanian nation and paved the way for the future realization, when history allowed, of the Great Union of 1918. Equally important was the liberation of other Balkan populations from Ottoman rule, decisively contributing to their development as modern states in an era of affirming national spirit.

Economy and Society

In the decade following the 1848 Revolution, the population of the Principalities increased, reaching over 4 million inhabitants by 1860. At the same time, the number of rural and urban settlements grew. Several towns along the Danube and in the surrounding area (Alexandria, Turnu Severin, Turnu Măgurele, etc.) became important urban centers. During this period, agriculture remained the main driver of the economy. The areas sown with wheat and rye increased considerably. Landowning families, who owned most of the farmland, were the main suppliers of agricultural products, but their productivity was low: the average yield per hectare, for example, was half that of France. The increase in production can be explained by the increased labor obligations of the peasants in Clăcași. Wage labor was still practiced to a small extent.

The new state, situated at the confluence of the Ottoman, Austro-Hungarian, and Russian empires, with Slavic neighbors on three sides, aspired to the West, primarily France and Germany, for their cultural, educational, and administrative models. In 1916, Romania entered World War I on the side of the Entente. Despite Romania's resounding defeats in 1916, which led first to the occupation of the south of the country by the German army and then, in the spring of 1918, to the signing of a separate peace with the Central Powers, the Austro-Hungarian and Russian empires ceased to exist at the end of the war. The representative bodies established in Transylvania, Bessarabia, and Bukovina chose to unite with Romania, forming Greater Romania.

Most Romanian governments before World War II retained the form, but not the essence, of a liberal constitutional monarchy. At the same time, the political class, perceived as deeply corrupt and (at least in the Old Kingdom) responsible for the fiasco of participation in World War I, faced a series of anti-establishment movements of diverse orientations, which opposed not only the government but also each other. While far-left activists linked to the Comintern could only operate clandestinely, a group that crystallized around King Carol II, especially in the 1930s, sought to cleanse political life through more active participation from the Royal Family. Meanwhile, the almost mystical nationalist Iron Guard movement also became a significant political force by exploiting fears of communism and resentment of perceived foreign, and particularly Jewish, domination of the economy, manifesting itself through acts of violence and political assassinations (such as the murder of Prime Minister Ion Gheorghe Duca in Sinaia in 1933).

Returning to the throne in 1930 after renouncing the succession in 1925, Carol II brought his new wife Elena Lupescu to the forefront of political life, marginalizing his first wife, Queen Elena, and his son Michael, the crown prince. Elena Lupescu's influence grew greatly from then on, being the main factor influencing the king's decisions. This influential group formed around Elena Lupescu and Carol II and pejoratively called the royal camarilla, was also discredited by corruption scandals, despite the presence of respected personalities such as the historian Nicolae Iorga and General Alexandru Averescu. In 1938, in order to prevent the formation of a government that would have included members of the Iron Guard, Carol II dismissed the government and established a short-lived royal dictatorship. He was forced to abdicate on 6 September 1940, however, as a result of Romania's territorial losses that same year. In his place, Carol left Marshal Ion Antonescu as head of state, and his son, Mihai, on the throne, who, barely out of his minority, had no real power.

Animation with the territorial evolution of the Romanian countries until 1859 and the changes in Romania's borders (1859–2010): Light blue: comparative territory of Greater Romania (1918–1940); Light blue-green: political formations with a certified Romanian ("Vlach") population; Dark green-blue: Political formations with a certified Romanian leadership.

Romania in World War II

Finally, in 1940, Romania lost territories both in the east and in the west: in June 1940, as a result of the German–Soviet treaty (Ribbentrop–Molotov) after presenting Romania with an ultimatum, the Soviet Union annexed Bessarabia, northern Bukovina, and the Herța Land. Two-thirds of Bessarabia was combined with Transnistria (a small part of the USSR) to form the Moldavian SSR. Northern Bukovina, Herța Land, and southern Bessarabia were offered to the Ukrainian SSR.

Between 1941 and 1944, Marshal Ion Antonescu ruled the country as a military dictator (Head of State).

Through the Vienna Dictate, Romania was forced in August 1940 to cede the northern part of Transylvania to Hungary in exchange for German-Italian security guarantees. Also, through the Treaty of Craiova, of September 7, 1940, two counties in southern Dobrogea, Durostor and Caliacra (the Quadrilateral), were ceded to Bulgaria - at Hitler's insistence, fueled by Bulgarian diplomacy. Romania entered World War II alongside the Tripartite Pact[citation needed] in June 1941, with the aim of recovering the territories lost to the USSR, which was initially to be achieved between July 1941 and August 1944.

As a result of the situation on the front, in the autumn of 1943 Marshal Antonescu began secret negotiations with representatives of the Allies in Lisbon; these would later take place in Cairo and Stockholm, until 22 August 1944. Antonescu, however, had no intention of leaving the war, acting on the basis of his officer's word given to Hitler, and refused even at the last moment to give up the fight against the Allies.

On August 23, 1944, King Michael, with the support of opposition parties and some representatives of the army, put an end to Antonescu's dictatorship and transferred the Romanian army to the Allies' side, without signing a prior agreement with them. This aspect would be fully speculated by the Soviet army, which immediately began to take revenge and massacre Romanian soldiers who had previously participated in the battles on the Eastern Front.

Romania fought in battles with the Germans in Transylvania, Hungary, Austria and Czechoslovakia, ranking 4th in terms of the number of armed forces engaged in the battle, the concrete contribution made to the Allies and the results obtained for the victory over the Axis states. At the end of the war, King Michael I was decorated by US President Harry S. Truman with the "Legion of Merit in the highest degree" (Commander in Chief) and by Joseph V. Stalin with the Soviet Order of "Victory with Diamonds", thus recognizing the special merit of his personal contribution to the Allied victory. At the end of World War II, northern Transylvania returned to Romania, but Northern Bukovina, Bessarabia, the Herța Land and southern Dobruja (the Quadrilateral) remained ceded to the USSR and Bulgaria. Part of these territories, together with part of the territory of the former USSR, formed the Moldavian SSR, a state that became independent in 1991, under the name of the Republic of Moldova.

Interwar Romania or Greater Romania (historical counties and regions)

Communist Romania

On December 30, 1947, the Romanian People's Republic was proclaimed, after, in the context of the occupation of Romania by the Soviet army, King Michael I was forced to abdicate, settling in Switzerland, at Versoix.

On May 23, 1948, the last territorial cession in favor of the Soviet Union took place: Ana Pauker signed a secret protocol, according to which Snake Island was ceded to the neighboring state from the East.

Republic of Moldova

The independence of the Republic of Moldova was proclaimed on August 27, 1991, by the vote of 278 deputies in Parliament, marking the official separation from the Soviet Union. This historical act was the basis for the formation of the new sovereign and democratic state.Key informationDate of adoption: August 27, 1991 (celebrated annually as National Day).First recognizing state: Romania was the first country to recognize the independence of the new state, on the same day.International recognition: On March 2, 1992, the Republic of Moldova joined the United Nations (UN).Historical context: The proclamation was preceded by the national emancipation movement and the adoption of the Romanian language and the Latin alphabet as the state language (August 31, 1989).Details about the Declaration of IndependenceThe original document was signed by 278 parliamentarians, but burned during the violent protests of April 2009. An identical act was later restored, in 2010.You can consult the full text of the Declaration of Independence of the Republic of Moldova, published on the official website of the Constitutional Court, to explore the historical premises and principles political foundations of the state. Archival documents and thematic exhibitions are also available at the Government Archives.

Source of information and photos: wikipedia.org.

De ce e bine să spunem „prăjitură” în loc de „пирог”?

În Republica Moldova, multe cuvinte rusești au intrat în vorbirea de zi cu zi, iar unele dintre ele sunt folosite atât de des încât mulți nici nu mai realizează că nu aparțin limbii române. Un exemplu foarte răspândit este cuvântul „пирог”.

Da, „пирог” este un cuvânt rusesc. Dacă există dubii, orice dicționar rus-român confirmă acest lucru fără echivoc. În limba română avem deja un cuvânt firesc, corect și frumos: prăjitură.

„Dar toată lumea spune «пирог»…”

Poate acesta este cel mai des întâlnit argument. Mulți oameni reacționează surprinși când află originea rusească a termenului:

— „Nici nu am știut că «пирог» e cuvânt rusesc. Păi, toată lumea folosește cuvântul ăsta?”

Da, este foarte răspândit. Tocmai aici apare problema: folosirea frecventă a unui cuvânt nu îl transformă automat într-un cuvânt românesc. Multe regionalisme, rusisme sau calcuri lingvistice au devenit obișnuință din cauza contextului istoric și a influenței sovietice asupra Basarabiei.

Totuși, întrebarea rămâne: chiar nu ne zgârie urechea când spunem „пирог” într-o propoziție românească?

Limba română are deja propriul cuvânt

„Prăjitură” este termenul românesc autentic, clar și elegant. Este un cuvânt prezent în dicționarele limbii române și folosit în întreaga Românie.

Atunci când alegem să spunem „prăjitură”, nu facem doar o alegere de vocabular. Alegem:

• să folosim corect limba română;
• să păstrăm identitatea lingvistică;
• să evităm rusismele inutile;
• să transmitem generațiilor următoare un limbaj mai curat și mai coerent.

Problema devine și mai serioasă când…

Cea mai mare mirare apare atunci când chiar persoane cu studii superioare — inclusiv filologi, profesori sau oameni care lucrează în educație — folosesc constant asemenea cuvinte fără să le pună la îndoială.

Desigur, nu trebuie generalizat. Există foarte mulți profesori și specialiști care promovează un limbaj corect și îngrijit. Însă fenomenul rămâne vizibil și ridică o întrebare importantă despre cultura lingvistică din Republica Moldova.

Dacă oamenii care ar trebui să fie modele de exprimare confundă norma literară cu obișnuința de cartier, atunci nu e de mirare că elevii și tinerii preiau aceleași greșeli.

Nu e vorba de interdicții, ci de conștientizare

Nimeni nu spune că oamenii trebuie certați pentru fiecare rusism folosit. Limba evoluează natural, iar influențele istorice există peste tot în lume. Însă este important să știm diferența dintre un cuvânt românesc și unul împrumutat din rusă.

Conștientizarea este primul pas.

Când știm că „пирог” este un cuvânt rusesc, iar „prăjitură” este varianta românească, putem face o alegere informată. Iar alegerea aceasta contribuie, puțin câte puțin, la cultivarea unei exprimări mai curate și mai apropiate de limba română literară.

Spune românește: prăjitură

Poate pare un detaliu minor. Dar limba se construiește exact din asemenea detalii. Din cuvintele pe care alegem să le folosim zilnic, acasă, la școală, pe internet și în societate.

Așadar, data viitoare când aveți poftă de ceva dulce, poate merită să cereți o prăjitură, nu un „пирог”.